Samantha Speaks

Asigurare calatorii

2011-10-07T00:51:00.000-07:00

Asigurarile de calatorie sunt o alegere potrivita pentru toti ! Preturile sunt variate, astfel incat sa puteti alege cea mai potrivita asigurare de calatorie ! Acopera cheltuielile medicale care sunt foarte costisitoare.

In excursiile sau concediile dumneavoastra va doriti sa calatoriti fara griji. Ei bine, cea mai buna alegere sunt asigurarile de calatorie. Acopera cheltuielile medicale necesare. Asigurarile de calatorie au preturi variante, astfel incat puteti alege cea mai buna oferta.

Traduceri legalizate

2011-04-25T09:28:00.000-07:00

Cea care îmi aminteşte de   Annie Poultny După ce a slujit-o cu credinţă vreme de cincizeci de ani, a fost suspectată că a furat testamentul domnişoarei Lamb, deşi nu avea nici o dovadă împotriva ei. Cît pe ce să moară de inimă rea. Numai după ce a murit, adevă-rul a ieşi!, la iveală din cutia în care ţinea cea-iul, unde bătrîna traduceri legalizate domnişoară Lamb îl pusese bine. Dar era prea tîrziu pentru biata Annie. De aceea sînt îngrijorată în cazul bătrînei nemţoaice. Cînd eşti bătrîn, eşti uşor de lovit. Mi-e mai mare miia de ea, mai mult decît de Templeton care e tinăr, arătos şi, după cum se vede, favoritul femeilor. Vă rog să-i scrieţi, Sir Henry, şi să-i spuneţi că nevinovăţia ei e în afară de orice indoială. Stăpînul ei a murit şi ea trăieşte şi se gîndeşte tot timpul că e sus-pectată de... Oh ! Nu suport nici să mă gîndesc la aşa ceva.
—    O să-i scriu, Miss Marple, o să-i scriu, a zis Sir Hcnry şi s-a uitat la ea într-un fel foarte curios. Ştiţi, nu vă pot înţelege. Punctul dumneavoastră de vedere e totdeauna cu totul altul decît m-aş aştepta.
—    Mă tem că punctul meu de vedere e f ără importanţă, a zis Miss Marple cu traduceri autorizate modestie. Rareori plec din St. Mary Mead.
—    Şi totuşi aţi rezolvat un caz care putea să constituie un mister de ordin internaţional, a zis Sir Henry. Am convingerea că dumnea-voastră 1-aţi rezolvat. Miss Marple s-a înroşit toată, apoi s-a pornit iar :
—    Cred că am primit o educaţie potrivită pentru ziua de azi. Eu şi sora mea am avut o guvernantă din Germania — o Frăulein, o fi-inţă foarte sentimentală. Ne-a învăţat limba-jul florilor — ceva care azi nu se mai învaţă nicăieri, dar care e ceva foarte interesant. De pildă, o lalea galbenă înseamnă „iubire fără speranţă", pe cînd în China înseamnă „mor de gelozie la picioarele tale". Scrisoarea era sem-nată „Georgina", cuvînt care în germană în-seamnă „dalie", ceea ce face totul foarte lim-pede. Incerc să-mi amintesc ce traduceri legalizate înseamnă dalie, dar îmi scapă. Memoria mea nu mai e ca mai demult. Dar, oricum, nu înseamnă moarte. Si-gur nu înseamnă moarte. Ce lucruri triste se petrec pe lume !
—    Aşa e, a zis doamna Bantry suspinînd. Noroc cu florile şi cu prietenii !
—    Ne-a pus la urmă, observaţi, a zis dr. Lloyd.
—    Pe vremuri cineva îmi trimitea în fiecare seară la teatru orhidee mov, a zis Jane visă-toare.

Traduceri araba

2011-04-25T09:25:00.000-07:00

Ar fi fost vinovat n-ar fi lăsat să fie găsită această scrisoare şi n-ar fi rupt niciodată scri-soarea primită de el din Germania. într-ade-văr, nevinovăţia lui, daţi-mi voie s-o spun — e bătătoare la ochi.
—    Atunci, cine ?
—    Ei bine, e sigur, atît cît poate fi sigur un lucru pe lumea aceasta, că mai era cineva la micul dejun care ar fi putut, în anumite îm-prejurări, să pună traduceri araba mîna pe scrisoare şi s-o ci-tească. Numai aşa poate să fie. Vă amintiţi că a primit prospectul pentru flori de la acelaşi poştaş.
—    Greta Rosen, a zis Sir Henry încet. Atunci vizita pe care mi-a făcut-o...
—    Bărbaţii nu înţeleg niciodată traduceri romana araba lucrurile astea, a zis Miss Marple. Mă tem că ei cred, adeseori, că noi femeile bâtrîne sîntem ca pisi-cile care văd pe întuneric. Asta aşa e ! Din nefericire ştim foarte multe despre semenele noastre. Nu mă îndoiesc că ceva traduceri araba romana stătea între ei. Tinărul a simtit brusc o repulsie inexplica-bilă, o suspecta fără să vrea şi nu-şi putea as-cunde suspiciunea. Şi cred că vizita fetei la dumneata arată o curată duşmănie. Se simţea destul'de sigură pe ea, dar s-a băgat la apă traducator araba inutil, incercînd să te facă să-ţi îndrepţi bănuiala definitiv   asupra   bietului Templeton.
Niciodată n-ai fost atît de sigur de asta, ca după vizita fetei.
—    Sînt sigur că nu s-a trădat cu nimic... a început Sir Henry.
—    Bărbaţii, a zis Miss Marple, calmă, nu înţeleg niciodată lucrurile astea.
—    i?i fata asta..., a zis el şi s-a oprii,. A co-mis o crimă cu traduceri legalizate araba sînge rece şi mai vrea sa iasă basma curată !
—    Nu, Sir Henry, a zis Miss Marple, nu va ieşi basma curată. Nici unul dintre noi nu crede asta. Aminteşte-ţi ce ai spus mai înainte. Nu. Greta Rosen îşi va primi răsplata. A intrat în horă, trebuie să joace şi va juca cu oameni foarte suspecti, cu contrabandişti şi lerorişti, o tovărăşie care n-o va duce la bine şi care îi re-zerva un sfîrşit amar.
Aşa cum spuneati, trebuie să ne pese de cel nevinovat, nu de cel vinovat. Templeton se va căsători, cred eu, cu verişoara sa din Germa-nia, gestul de a rupe scrisoarea, ei oine, deşi pare suspect, are cu totul alt înţeles decît cel pe care i 1-am atribuit traduceri autorizate araba în seara asta. A rupt-o de teamă că cealaltă fată o va vedea şi îi va cere să i-o arate. Da, pentru că cred că între ei s-a înfiripat o idilă. Cu Dobbs nu-i nici o pro-blemă, el nu avea altceva în cap decît gustarea de la ora unsprezece.

Firma contabilitate

2011-04-25T09:20:00.000-07:00

Nu mai e nimic de făcut, afară de cazul în care Miss Marple ar putea să ne ajute. Aţi putea, Miss Marple ? Am presimţirea că scrisoarea vă spune ceva, aceea despre întrunirea religioasă. Nu vă aminteşte de cineva sau de ceva limpede ca lumina zilei ? Aţi putea să ajutaţi doi tineri disperaţi să fie iar fericiţi ?
Dincolo de aspectul bizar al lucrunlor, era ceva cinstit în apelul său. Ajunsese să aibă o impresie foarte bună despre posibilităţile men-tale ale acestei domnişoare — bătrînă, fragilă şi demodată. S-a uitat la ea cu un fel de spe-rantă în priviri.
Miss Marple a început să tuşească, în timp ce îşi netezea dantelele rochiei.
—    Imi aminteşte, a recunoscut ea, întrucîtva de Annie Poultny. Scrisoarea e cît se poate de limpede pentru mine şi doamna Bantry. Nu vorbesc despre scrisoarea referitoare la întrunirea religioasă, ci despre alta. Trăind atîta timp la Londra şi neocupîndu-vă cu grădinăritul, Sir Henry, nu ati putut observa ceva ?
—    Ei ?, a zis Sir Henry, ce să observ ?
Doamna Bantry a întins mîna şi a luat un prospect. L-a deschis şi a început să citească cu glas tare şi răspicat :
„Dr. Helmuth Spath. Liliac, flori splendide, sustinute de o tulpină foarte lungă şi dură. Efect decorativ în grădină. O noutate foarte frapantă" ;
„Edgar Jackson. Splendide crizanteme de culoare cărămizie" ;
„Amos Perry. Roşu aprins, efect decorativ deosebit" ;
„Tsingtau. Roşu-portocaliu strălucitor, plan-tă de grădină de mare efect, florile tăiate re-zistă mult timp proaspete" ;
„Honesty *, cu literă mare în scrisoare, vă amintiţi ? Flori roz şi albe, bogate, enorme".
Doamna Bantry a azvîrlit catalogul şi a zis cu o voce care parcă tuna : Dalii !
—    Dalii !
—    Şi litera iniţială înseamnă moarte **, a adăugat Miss Marple. Acesta era şi avertis-mentul. Ce putea să facă el cu o scrisoare pri-mită de la cineva pe care nu-1 cunoştea, încăr-cată de nume pe care nu le ştia ? A aruncat-o pur şi simplu secretarului său.
—    Aşadar...
—    Oh, nu, a zis Miss Marple, nu secreta-rul, lucrurile sînt clare, el nu e vinovat. Dacă
* Onestitate în engleză, dar şi dalie ** Death, în englezâ.

Foraje puturi apa

2011-04-25T09:18:00.000-07:00

Intr-un fel, da. Teoretic aş putea să mă gîndesc la toţi patru, dar nu e cazul. De pildă, Dobbs. îl pot bănui cît vreau, asta nu i-ar afecta cu nimic cariera. Tot satul ştie că moartea doctorului Rosen a fost un accident. Gertrud e ceva mai mult afectată. Ar putea •duce la o" schimbare în atitudinea domnişoa-rei Rosen faţă de ea, lucru care n-ar avea cine ştie ce importanţă/pentru eâ.
în legătură cu Greta Rosen, ei bine, aici e foraje puturi greutatea problemei. Greta e o fată foarte frumoasă şi Charles Templeton e un tînăr foarte atrăgător şi vreme de cinci luni au stat împreună, fără alte distracţii din afară. Ceea ce era de aşteptat, s-a întîmplat. S-au îndră-gostit unul de altul, chiar dacă nu şi-au măr-turisit acest lucru. Apoi a venit nenorocirea. Acum trei luni, după vreo două zile de la în-toarcerea mea, m-a căutat Greta Rosen. Vînduse căsuţa şi voia să se întoarcă în Germa-nia, încheiase toate afacerile unchiului său. A ţinut să vină neapărat la mine, deşi ştia că mă retrăsesem din poliţie. Voia să mă vadă într-o chestiune absclut personală. Mai întîi m-a luat pe departe, apoi a revenit la subiect. Ce părere aveam ? Scrisoarea cu marcă din Germania, aceea pe care Charles a rupt- o, era în regulă ? Ar fi vrut să fie în regulă, ea credea tot ce-i spusese el, dar dacă ar putea să ştie sigur !
Vedeţi ? Acelaşi lucru : sâ poţi avea incre-dere, dar bănuiala oribilă stă la pîndă, \i se înfige în creier, nu te lasă în pace. I-am vor-bit absolut deschis şi am rugat-o să facă la fel. Am întrebat-o pînă unde au ajuns, dacă ţineau unul la altul.
„Eu aşa cred, mi-a spus ea, din cîte ştiu eu eram foarte fericiţi, fiecare zi trecea atit de plăcut. Amîndoi ştiam asta, dar nu ne gră-beam, aveam destul timp înainte. într-o bună zi mi-ar fi spus că mă iubeşte şi eu i-aş fi spus la fel. Oh, vă puteţi foraje puturi apa închipui că acum to-tul s-a schimbat. Nori negri plutesc între noi, cînd ne întîlnim nu ştim ce să ne spunem. Amîndoi gîndim acelaşi lucru : o, dacă aş fi sigură ! Iată de ce vă rog, Sir Henry; să-mi spuneţi : «Fii sigură că cel care 1-a ucis pe unchiul tău nu e Charles Templeton !» Spu-neţi-mi lucrul acesta, vă rog spunep-mi asta !"
Nu puteam să-i spun aşa ceva. Şi ei se vor îndepărta unul de celălalt cu bănuiala între ei ca o fantomă pe care n-o vor putea alunga niciodată.
S-a lăsat pe spatele scaunului, arăta obosit şi palid şi dădea din cap descurajat.

Scoala de soferi

2011-04-25T09:16:00.000-07:00

Apoi s-a uitat peste scrisoare. Miss Marple a venit mai aproape de ea, a pipăit hîrtia cu degetele şi au început să vorbească în şoaptă.
—    Dar de ce secretarul a rupt cealaltă scrisoare ?, a întrebat deodată Jane Helier. Lucrul acesta pare foarte, foarte curios. De ce a primit o scrisoare din Germania ? Deşi, după cum spuneţi, el eîn afară de orice bănu-ială...
—    Dar Sir Henry n-a spus aşa ceva, a zis repede Miss Marple, întrerupînd discuţia şop-tită cu doamna Bantry. El ne-a spus că sînt patru suspecţi, aşa că în piesa ac^asta joacă şi Templeton. Nu-i aşa, Sir Henry ?
—    Aşa e, Miss Marple. Am învăţat un lucru dintr-o amară experienţă : să nu te grăbeşti niciodată să spui că cineva e în afară de orice bănuială. Pînă acum v-am dat motive să credeţi ,că trei dintre ei pot fi vinovaţi,   deşi e puţin probabil să fie. N-ar trebui ca acest ucru să fie valabil şi în cazul lui Templeton.
Dar, urmînd cele spuse mai înainte, am fost forţat să recunosc   că în fiecare   armată,   în marină şi în poliţie există un număr de trădători din rîndurile acesteia, chiar   dacă   nu ne convine să admitem această idee. Am examinat la rece cazul   lui   Charles Templeton.
M-am întrebat adeseori, ceea ce domnişoara Helier a întrebat adineaori. De ce el a fost singurul dintre cei din casă care nu a putut arăta scrisoarea pe care o scoala de soferi primise, scnsoare care, pe deasupra, mai avea şi un timbru ger-man ? De ce să primească scrisori din Ger-mania ? Ultima întrebare e naivă, fără îndo-ială, dar i-am pus-o şi lui. Mi-a răspuns des-tul de simplu : mama lui avea o soră mâritată cu un german, scrisoarea era de la verişoara lui. Am aflat ceva ce nu ştiusem înainte — că Templeton avea rude în Germania, coea ce m-a făcut să-1 pun hotărît pe lista celor sus-pecţi. Era omul meu, aveam mare încredere şi ţineam la el ; dar, urmînd calea justiţ.iei şi a cinstei, trebuie să admit că el e cap de listă.
Dar e ceva aici, nu ştiu ce, nu ştiu... Şi, după toate probabilităţile, n-o să ştiu nicio-dată. Nu problema pedepsirii ucigaşului, o altă problemăvmi se pare de o mie de ori mai importantă : a distruge întreaga carieră a unui om cinstit din cauza unei suspiciuni de care nu pot să nu ţin seama.
Miss Marple şi-a dres glasul şi a zis cu blîn-deţe :
— Sir Henry, dacă am înţeles exact, tînă-rul Templeton e singurul la care vă gîndiţi atît de mult ?

Reteta pentru sunca

2011-04-25T09:13:00.000-07:00

Reteta pentru şuncă a fost foarte bună, vă mulţumesc pentru ea. Sper că sinteti sănătoasă şi, pînă la revede-rea de vineri seara, rămîn a aumi-tale,
Emma Greene"
Dr. Lloyd a zîmbit uşor, la fel a făcut şi doamna Bantry.
—    Cred că ultima scrisoare nu poate fi luată în considerare, a zis dr. Lloyd.
—    Aşa cred şi eu, a zis Sir Henry, dar cu o rezervă : am luat toate măsurile de preca-uţie să văd dacă era vorba de o întrunire re-ligioasă şi dacă doamna Greene există. Tre-buie să fim foarte atenti.
—    Aşa cum spune mereu prietena noas-trâ, Miss Marple, a zis dr. Lloyd zîmbind. Ai căzut în reverie, Miss Marple, la ce te gîn-deşti ?
Miss Marple a tresărit.
—    Ce prostie ! Tocmai mă întrebam de ce cuvîntul Onestitate e scris cu literă mare în scrisoarea adresată doctorului Rosen.
Doamna Bantry a întărit ideea" :
—    Aşa e, a zis ea, oh !
Da, dragii mei, a zis Miss Marple, cred că aţi observat.
—    în scrisoare îl preyine de ceva, a zis co-lonelul Bantry. E primul lucru care mi-a atras atenţia. Am băgat de seamă mai mult decît credeti. Da, îl previne clar... împotriva cui ?
—    E ceva curios cu scrisoarea aceas^a, a zis Sir Henry. După cum spune Templeton, dr. Rosen a deschis scrisoarea la micul dejun şi a azvîrlit-o, zicînd că nu ştie cine e tipul care i-a scris.
—    Nu era un „tip", a zis Jane Helier, era semnată de una Georgina.
—    E greu de spus asta, poate fi Georgey, tot aşa de bine, a zis dr. JLloyd, deşi pare să fie mai repede Georgina. Ceea ce mă izbeşte, însă, e că scrisul apartine unui /bărbat.
—    Să ştiti că lucrul acesta e foarte intere-sant, a zis colonelul Bantry. A azvîrlit şcri-soarea pretinzînd că nu ştie de la cine era. Voia să citească ceva pe chipul cuiva. A] cui ? Al fetei ori al bărbatului ?
—    Ori pe al menajerei, şi-a spus părerea doamna Bantry. Poate tocmai intrase în ca-meră aducînd dejunul. E ceva foarte deosebit aici, nu ştiu ce poate fi...

Seminte pentru gradina

2011-04-25T09:12:00.000-07:00

A scos un plic din buzunar, a luat o hîrtie şi a citit :
— Mâcelarul a adus carne de oaio, am cercetat şi corespunde realităţii : băiatul de la prăvălic i-a adus făină de porumb, uouă livre de zahăr, bjivrâ de unt şi o livră de ca-fea, am cercetat şi corespunde realităţii. Poş-taşul i-a adus două prospecte lui Fră.t'ein Rosen, o scrisoare din localitate pentru Ger-trud, trei scrisori pentru dr. Rosen, luiâ cu timbru strâin şi două scrisori pentru domruil Templeton, una tot cu ştampilă din străină-tate.
Sir Henry s-a oprit şi a scos un teanc de hîrtii din plic.
— Ar fi interesant de văzut. Mi le-au dal diverşi tipi care le-au descoperit şi cules de la coşul de gunoi. Vâ spun drept, au fc?t cer-cetate de specialişti în scrisul cu ccrneală simpati'că şi aşa mai departe. N-am nici o in-doială asupra acestui fapt.
Toţi s-au adunat în jurul lui să se uite. Prospectele veneau de la un grădinar şi de la o cunoscută firmă de blănuri din Londra. Cele două facturi adresate doctorului Rosen erau, una din localitate în legătură cu seniinţele pentru grădină şi alta de la o firmă de papetărie din Londra. Scrisoarea, care îi era adre-sată, suna astfel :
„Dragul meu Rosen,
Abia m-am întors de la Dr. Ilel-muth Spath's. L-am văzut pe Edgar Jackson alaltăieri. El şi Amos Ptrry abia s-au întors de la Tsinglau. îţi spun cu toată Onestitatea că nu-i invidiez pentru călătorie. Da-mi veşti despre tine cîtse poate th re-pede. Şi cum ţi-am mai spus : pă-zeşte-te de un anumit tip. Ştii ce vreau s'ă spun. chiar dacă nu eşti de acord.
A dumneavoastră. Georgina"'
— Corespondenţa lui Templeton constă din această factură de la croitorul său şi o scrisoare venită de la un prieten din Germa-nia, a continuat Sir Henry. Scrisoarea, din nefericire, a rupt-o pe cînd se plimba. în sfîr-şit, iată scrisoarea primită de Gertrud :
..Dragă doamnă Schwartz.
Sperăm că puteţi veni la întrunirea de vineri seara, vicarul speră.

Vorbeste germana curent

2011-04-25T09:10:00.000-07:00

Da, a zis coloneîul Bantry, ce-i cu el ?
îmi pare suspect. Ce ştii despre el ?
—    Ceea ce ştiu despre el îl disculpă de orice acuzare. Ştiţi, Charles Tempfeton a fost unul dintre oamenii mei.
—    Oh !, a exclamat colonelul Bantry, dînd vădit înapoi.
—    Da, aveam nevoie de unul, dar nu vo-iam să se ştie în sat. Lui Rosen îi trebuia un secretar, aşa că i I-am recomandat pe Tem-pleton. E un gentleman, un tip foarte price-put şi vorbeşte germana curent.
—    Dar atunci pe cine bănuiţi ? a întrebat doamna Bantry foarte încurcată. Toţi par nevinovaţi, ceea ce e imposibil.
—    Da, aşa se pare, dar să privim lujrurile şi din alt unghi. Frăulein Greta era ,o fată încîntătoare, dar războiul ne-a demonstrat mereu că poate întoarce pe frate contra fratelui, pe tată contra fiului şi aşa mai departe, ne-a demonstrat că cele mai simpatice şi mai încîntătoare fete au făcut   lucrurile   cele   mai uimitoare. Lucrul acesta s-ar   potrivi   şi   lui Gertrud, cine ştie ce alte forţe s-au declanşat
în cazul ei ? Poate o ceartă cu stăpînul   sau poate un resentiment mocnit născut din lunga ei servitute. Femeile de teapa ei pot fi, une-ori, uimitor de înverşunate. Dar Dobbs ? Ar putea fi exclus pentru că nu avea legătun cu cei din familie ? Banii pot face multe Dobbs ar fi putut fi atras şi cumpărat cu bani
Un lucru e sigur : un mesaj sau un crdin a venit dinafară, pentru că altfel jnu s-ar ex-plica cele cinci luni de imunitate. Agen-.ii or-ganizaţiei lucrau. Nu erau încă siguri de tră-darea lui Rosen, au amînat lucrurile pînâ cînd n-au mai avut nici o îndoială cu privi • la trădarea lui. Cînd toate îndoielile au fost uate la o parte, au trimis un mesaj spionului din casă, un mesaj care spunea : Moarte !
—    Ce mîrşăvie ! a zis Jane Helier îngro-zită.     '
—    Dar cum a ajuns mesajul ? E o ixeabă pe care încerc s-o clarific şi care e cingura speranţă de a descoperi vinovatul. Unul din-tre cei patru a intrat în legătură cu ei şi co-munica într-un anumit fel cu aceştia. i\u era timp de pierdut şi, sigur, în momen+ul în care a primit ordinul a trecut la fapte. E grăitor pentru organizaţia Schwarze Hand.
Mă apropii de problemă pe o cale care vi se va părea ridicol de meticuloasă. Cine a fost pe la ei în dimineaţa aceea ? Am aici lista, nu mi-a scăpat nici unul.

Since we last spoke...

2011-02-10T08:13:00.001-08:00

Been very busy. May is one of our Air Force AEF swap-out months and things have just been crazy with scheduling. Many in my unit are preparing to deploy to replace the people currently in the Middle East. However, until these new replacements get in-place the folks deployed can't come home. And back at home we get short-handed until this swap-out is complete. This leads to long hours and short tempers.

Over the past few weeks I was able to give my son his first Shaving 101 course. My, oh my, how fast they grow up. Seems like only a couple years ago that I had trouble driving on the street at Altus AFB after getting the news from the doctor and my wife was, indeed, pregnant. Now I'm discussing the wisdom of the Roger Clemons' contract with the Yankees and going over proper technique of Gillette's MACH 3 razor. Unbelievable.

Also had my annual flight physical. This is always fun. I'd rather see the Dental Clinic and have them root canal my entire top row. And having just turned the big 4-0, the time with the flight surgeon becomes even more enjoyable and personal. Then it was off to audio for the dreaded hearing test. Those faint beeps are like Sasquatch sightings...never quite sure if there's something there or not. Could be a quiet tone or just my heartbeat pounding through the flight suit. Always better hit the Jeopardy-style button anyways just to be sure. After about 5 minutes of the testing the door to the booth swung open to reveal the smiling med tech with the good news. I passed. Optometry is next week. Oh, the fun continues.

Recently read this book. Very good. It's about the true story of an American arrested in the late 1980s by Panama's then-dictator General Manuel Noriega. The U.S. citizen, Kurt Muse, is freed by American special forces (the D-boys) as Operation JUST CAUSE is about to start. Next on my reading list is "Pearl Harbor" by Newt Gingrich and William R. Forstchen, followed by "The Reagan Diaries" by our 40th President.

The better-half and our daughter spent a little time with ABC's "Bachelor" Andy Baldwin and his fiancee Tessa. Both followed the show religiously and thought the couple looked like a good match. Time and deployments will tell.

I will continue to blog as time permits. However, I've decided to contribute in other ways to our country, aside from being a military member. As a volunteer. My participation in this endeavor will take me away from blogging to some extent.

I believe we're at a critical time in our country's history--perhaps the most important of our generation--as we determine how terrorism and the Jihadists should be dealt with during the years ahead.

A growing percentage of Americans do not believe in our mission in Iraq. They don't feel compelled to help the Iraqis mature as a new government, or assist them in stopping AQI and militia violence in that part of the world. Milblogs appear to do a fine job of explaining the ground truth to its readers--however, the majority of milblog visitors are populated by past and present military members, their families, and a smaller percentage of average Americans. More is needed to win this fight in Iraq and The Long War overall. We have no voice inside the Beltway. Foreign policy against terrorists is viewed by many through a straw. Many do not believe this war is winnable.

Milblogs do a great job describing the situation on the ground and showing us that this war is very winnable if we have the fortitude and determination to complete the job. Someone needs to unify our country and bring Americans back together as one nation under God. The doom and gloom reported 24/7 needs to be replaced by optimism and grace. Civility. We need to treat people respectfully again in society and politics, and not cast Hollywood misfits as our role models. We need to take back our country and do what's best for her and the American people. Washington politics need to re-focus on doing what's in the best interest of America, not just what gives the best soundbite or a party a favorable political position in the next election. We need a change. A bold change.

D-Day.

2011-02-10T08:12:00.000-08:00

From Brian Williams' "The Airborne Landings":

Starting at around 11 PM on June 5th, approximately 13,000 American parachutists would descend upon the peninsula via hundreds of twin-engined C-47s. The C-47 was a DC-3 aircraft that held 18 parachutists (known as a "stick" to the men). At the low speed of 120 mph, the flight would take them over an hour. The parachutists were weighed down with nearly their body weight in equipment and weapons. They would be prepared as much as possible since they would be dropping behind enemy lines - cutoff from the invading force. Whatever weapons they would fight with would be carried on their backs or strapped to their harnesses. The exception to this would be the artillery battalion of twelve 75 mm howitzers which would accompany the division. Later, heavy mortars and heavier anti-tank could be brought in by glider. In any case, there was no guarantee that the parachutist would form up with his unit once soon after he left the plane - if at all.

The planes took off and flew at 500 feet for about half and hour to avoid detection by German radar. After a slight ascent to make landfall and avoid the AAA guns, the final approach would be at 700 feet. Meteorologists had called for a calm night and nearly the entire flight was without incident. But, as the flights approached the coast of France, they encountered a cloud bank that dispersed many of the planes...only a few minutes before the dropzone. Between the chaotic mess that followed the dispersal and the enemy flak, several planes were damaged or destroyed...along with numerous injured parachutists within. In addition, because of flak, many pilots increased their speed and varied their altitude dramatically. Despite these dangerous conditions, the green light was given for the crew to jump. Aircraft speeds had reached as high as 150 mph (normal jump speed was 90 mph) - which led to numerous injuries.

At 700 feet, the descent took less than one minute. By this time, German flak artillery and AAA were shooting at anything in the sky...including the parachutists themselves. Many were hit on their way down or drowned upon landing in the flooded plains of the Douve and Merderet rivers. Although the plains were mostly only 2 to 3 feet deep (in some places more), the weight of the men, in conjunction with the dragging of the parachute could easily prove fatal. In contrast, unopened chutes among the Americans were very uncommon with their static-line parachutes. In addition, the Americans carried a reserve chute just in case.

Of course, trees, buildings, anti-glider poles and other obstacles lent to a large number of injuries. But, many were injured from the impact of the landing itself - which resulted in usually sprains and broken legs. But, by far, the potentially most dangerous situation arose from the unexpected turbulence and the resulting dispersal of the units.

The Landings
Units found themselves scattered all over the Cotentin Peninsula. In almost every case, several hours were spent just trying to find out where they were and to find others in the same Battalion or even Regiment. In some cases, contact with other friendly units were not made for days. Commanders who had landed in the drop were forced to gather any men they could find on their way to their objective - in the dark. Teams that had formed to blow up communications center or bridges found themselves without the necessary equipment because either it or the men carrying it were lost. About 60 percent of the equipment dropped was either lost by falling into swamps or into enemy-controlled areas.

Operation OVERLORD, the Allied codename for the invasion of Normandy, involved more than 150,000 men and 5,000 ships. Operation OVERLORD included American, British, Canadian, Polish, and French Armies. By nightfall on June 6th 1944, Hitler's stronghold on the coast of Normandy had been breached. The Allies sustained over 9,500 casualties compared with 4-10,000 Germans, but America and her allies began the liberation of Europe from Nazi occupation.

"We will always remember. We will always be proud. We will always be prepared, so we may always be free."

- President Ronald Reagan, June 6, 1984, at the D-Day Commemoration in Normandy, France

Wild Ride

2011-02-10T08:11:00.000-08:00

Video of a Mooney airplane making its approach to a small airstrip at Whidbey Island, Washington. Two words. Go. Around.

Ever wonder what pilots say just before a crash? Yep, you guessed it...and this one is no exception.

It's all about the aimpoint.

Patrick

D-Day Ceremony

2011-02-10T08:10:00.000-08:00

U.S. Medal of Honor recipient and D-Day veteran Walter Ehlers tells about his experience on D-Day during the 63rd Anniversary of D-Day in Normandy, France, June 6, 2007. (Defense Dept. photo by Cherie A. Thurlby)

Here's the story of Medal of Honor recipient and D-Day veteran Walter Ehlers and his brother, Roland:

The First Division landed at Omaha beach. Walter's craft hit a sand bar and the men had to jump into water over their head to make their way to the beach. A few hundred yards further down the beach Roland's Company was also landing. There was no time to worry for each other, each brother having responsibilities of their own to attend. Walter began to lead his squad off the beach. They were taking fire from enemy bunkers on the bluffs overlooking the beach, and Walter knew the only chance of survival was to keep his men together and attack the high ground. He led them by his example. After a 6-hour battle to reach the hills, they finally broke through the German defenses. Walt's courage and leadership that day saved his platoon and earned him the Bronze Star Medal. Then, as night fell, he went looking for Roland.

In the darkness and devastation of D-Day at Omaha, it was difficult to find anyone, but at last Walter found Roland's Platoon Sergeant. He asked about Roland, and was told only that his brother was "Missing In Action". Worried, Staff Sergeant Walter Ehlers returned to his squad and the fighting that still lay ahead...

By June 9th Walt Ehlers' squad was far ahead of most other Allied troops, and Sgt. Ehlers himself was at the head of his men. In an early morning attack his company was pinned down in an open field by fire from machine-gun nests and two mortar pits. Without orders Sgt. Ehlers jumped to his feet and headed towards the first machine-gun nest. Suddenly a patrol of 4 enemy confronted him. Quickly the Sergeant killed all four, then proceeded to advance on and single-handedly destroy the machine-gun nest and its crew of eight enemy. He called to his squad to move up and join him as he turned his attention towards the mortar pits that threatened to destroy the company. Before continuing the advance he gave an unusual order...."Fix bayonets". Later he recounted, "It had a psychological effect on the Germans. They looked horrified and started running." Ehlers knocked out that position, then his men started taking fire from yet another machine-gun nest. Again, at a point ahead of everyone else, Sergeant Ehlers advanced on and single-handledly knocked out that enemy position.

By the following day Sergeant Ehlers and his platoon were so far ahead of everyone else they were literally surrounded by Germans. The platoon was ordered to withdraw, and Sergeant Ehlers' squad assumed the responsibility of covering the withdrawal of the rest of the unit. Sergeant Ehlers and his BAR (Browning Automatic Rifle) man stood back to back to draw enemy fire upon themselves and rain effective fire against the enemy to cover the safe withdrawal of the platoon. First the BAR man was shot and wounded, then a rifle round struck Sergeant Ehlers in the back. Ehlers turned quickly and saw the sniper that had wounded him and was able to kill the enemy soldier. Then, despite his own wound, he carried the stricken BAR man from the battlefield before returning to recover the badly needed BAR.

The medics began treating Sergeant Ehlers' wound and quickly learned that the bullet had hit him in the side, glanced off a rib, and exited from his pack. Inside that pack was a picture of Walter and Roland Ehlers' mother, and the bullet had torn away the edged of the folder it was in...

Over the coming weeks Sergeant Ehlers continued to do his job, leading his men. He was wounded three more times and sent to the hospital twice. Then he learned he was to receive the Medal of Honor. It was presented in the field in Paris on December 14, 1944 by Lieutenant General John C. H. Lee. Then the young hero was flown home for celebrations in Manhattan, Kansas and Christmas with his family. But it bothered him to think of his men spending Christmas in the field, facing the dangers of a desperate enemy. He requested and received permission to return, finishing the war with the men of his battalion. Said Mr. Ehlers at a patriotic event in Pueblo, Colorado in 1995:

"Liberty is worth fighting for, and sometimes worth dying for."