Se afișează postările cu eticheta lui. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta lui. Afișați toate postările

luni, 25 aprilie 2011

Traduceri legalizate

Cea  care  îmi  aminteşte  de   Annie Poultny După ce a slujit-o cu credinţă vreme de cincizeci de ani, a fost suspectată că a furat testamentul domnişoarei Lamb, deşi nu  avea nici o dovadă împotriva ei. Cît pe ce să moară de inimă rea. Numai după ce a murit, adevă-rul a ieşi!, la iveală din cutia în care ţinea cea-iul, unde bătrîna traduceri legalizate domnişoară Lamb îl  pusese bine. Dar era prea tîrziu pentru biata Annie. De aceea sînt  îngrijorată  în cazul  bătrînei nemţoaice. Cînd eşti bătrîn, eşti uşor de lovit. Mi-e mai mare miia de ea, mai mult decît de Templeton care e tinăr, arătos şi, după cum se vede, favoritul femeilor. Vă  rog  să-i  scrieţi, Sir Henry, şi să-i spuneţi că  nevinovăţia ei e în afară de orice indoială. Stăpînul ei a murit şi ea trăieşte şi se gîndeşte tot timpul că e sus-pectată de... Oh ! Nu suport nici să mă gîndesc la aşa ceva.
—    O să-i scriu, Miss Marple, o să-i scriu, a zis Sir Hcnry şi s-a uitat la ea într-un fel foarte curios. Ştiţi, nu vă pot înţelege. Punctul dumneavoastră de vedere e totdeauna cu totul altul decît m-aş aştepta.
—    Mă tem că punctul meu de vedere e f ără importanţă, a zis Miss Marple cu traduceri autorizate modestie. Rareori plec din St. Mary Mead.
—    Şi totuşi aţi rezolvat un caz care putea să constituie un mister de ordin internaţional, a zis Sir Henry. Am convingerea că dumnea-voastră 1-aţi rezolvat. Miss Marple s-a înroşit toată, apoi s-a pornit iar :
—    Cred că am primit o educaţie potrivită pentru ziua de azi. Eu şi sora mea am avut o guvernantă din Germania — o Frăulein, o fi-inţă foarte sentimentală. Ne-a învăţat limba-jul florilor — ceva care azi nu se mai învaţă nicăieri, dar care e ceva foarte interesant. De pildă, o lalea galbenă înseamnă „iubire fără speranţă", pe cînd în China înseamnă „mor de gelozie la picioarele tale". Scrisoarea era sem-nată „Georgina", cuvînt care în germană în-seamnă „dalie", ceea ce face totul foarte lim-pede. Incerc să-mi amintesc ce traduceri legalizate înseamnă dalie, dar îmi scapă. Memoria mea nu mai e ca mai demult. Dar, oricum, nu înseamnă moarte. Si-gur nu înseamnă moarte. Ce lucruri triste se petrec pe lume !
—    Aşa e, a zis doamna Bantry suspinînd. Noroc cu florile şi cu prietenii !
—    Ne-a pus la urmă, observaţi, a zis dr. Lloyd.
—    Pe vremuri cineva îmi trimitea în fiecare seară la teatru orhidee mov, a zis Jane visă-toare.

Scoala de soferi

Apoi s-a uitat peste scrisoare. Miss Marple a venit mai aproape de ea, a pipăit hîrtia cu degetele şi au început să vorbească în şoaptă.
—    Dar de ce secretarul a rupt cealaltă scrisoare ?, a întrebat deodată Jane Helier. Lucrul acesta pare foarte, foarte curios. De ce a primit o scrisoare din Germania ? Deşi, după cum spuneţi, el eîn afară de orice bănu-ială...
—    Dar Sir Henry n-a spus aşa ceva, a zis repede Miss Marple, întrerupînd discuţia şop-tită cu doamna Bantry. El ne-a spus că sînt patru suspecţi, aşa că în piesa ac^asta joacă şi Templeton. Nu-i aşa, Sir Henry ?
—    Aşa e, Miss Marple. Am învăţat un lucru dintr-o amară experienţă : să nu te grăbeşti niciodată să spui că cineva e în afară de orice bănuială. Pînă acum v-am dat motive să credeţi ,că trei dintre ei pot fi vinovaţi,   deşi e puţin probabil să fie. N-ar trebui ca acest ucru să fie valabil şi în cazul lui Templeton.
Dar, urmînd cele spuse mai înainte, am fost forţat să recunosc   că  în fiecare   armată,   în marină şi în poliţie există un număr de trădători din rîndurile acesteia, chiar   dacă   nu ne convine să admitem această idee. Am examinat la rece cazul   lui   Charles  Templeton.
M-am întrebat adeseori, ceea ce domnişoara Helier a întrebat adineaori. De ce el a fost singurul dintre cei din casă care nu a putut arăta scrisoarea pe care o scoala de soferi primise, scnsoare care, pe deasupra, mai avea şi un timbru ger-man ? De ce să primească scrisori din Ger-mania ? Ultima întrebare e naivă, fără îndo-ială, dar i-am pus-o şi lui. Mi-a răspuns des-tul de simplu : mama lui avea o soră mâritată cu un german, scrisoarea era de la verişoara lui. Am aflat ceva ce nu ştiusem înainte — că Templeton avea rude în Germania, coea ce m-a făcut să-1 pun hotărît pe lista celor sus-pecţi. Era omul meu, aveam mare încredere şi ţineam la el ; dar, urmînd calea justiţ.iei şi a cinstei, trebuie să admit că el e cap de listă.
Dar e ceva aici, nu ştiu ce, nu ştiu... Şi, după toate probabilităţile, n-o să ştiu nicio-dată. Nu problema pedepsirii ucigaşului, o altă problemăvmi se pare de o mie de ori mai importantă : a distruge întreaga carieră a unui om cinstit din cauza unei suspiciuni de care nu pot să nu ţin seama.
Miss Marple şi-a dres glasul şi a zis cu blîn-deţe :
— Sir Henry, dacă am înţeles exact, tînă-rul Templeton e singurul la care vă gîndiţi atît de mult ?