Cea care îmi aminteşte de Annie Poultny După ce a slujit-o cu credinţă vreme de cincizeci de ani, a fost suspectată că a furat testamentul domnişoarei Lamb, deşi nu avea nici o dovadă împotriva ei. Cît pe ce să moară de inimă rea. Numai după ce a murit, adevă-rul a ieşi!, la iveală din cutia în care ţinea cea-iul, unde bătrîna traduceri legalizate domnişoară Lamb îl pusese bine. Dar era prea tîrziu pentru biata Annie. De aceea sînt îngrijorată în cazul bătrînei nemţoaice. Cînd eşti bătrîn, eşti uşor de lovit. Mi-e mai mare miia de ea, mai mult decît de Templeton care e tinăr, arătos şi, după cum se vede, favoritul femeilor. Vă rog să-i scrieţi, Sir Henry, şi să-i spuneţi că nevinovăţia ei e în afară de orice indoială. Stăpînul ei a murit şi ea trăieşte şi se gîndeşte tot timpul că e sus-pectată de... Oh ! Nu suport nici să mă gîndesc la aşa ceva.
— O să-i scriu, Miss Marple, o să-i scriu, a zis Sir Hcnry şi s-a uitat la ea într-un fel foarte curios. Ştiţi, nu vă pot înţelege. Punctul dumneavoastră de vedere e totdeauna cu totul altul decît m-aş aştepta.
— Mă tem că punctul meu de vedere e f ără importanţă, a zis Miss Marple cu traduceri autorizate modestie. Rareori plec din St. Mary Mead.
— Şi totuşi aţi rezolvat un caz care putea să constituie un mister de ordin internaţional, a zis Sir Henry. Am convingerea că dumnea-voastră 1-aţi rezolvat. Miss Marple s-a înroşit toată, apoi s-a pornit iar :
— Cred că am primit o educaţie potrivită pentru ziua de azi. Eu şi sora mea am avut o guvernantă din Germania — o Frăulein, o fi-inţă foarte sentimentală. Ne-a învăţat limba-jul florilor — ceva care azi nu se mai învaţă nicăieri, dar care e ceva foarte interesant. De pildă, o lalea galbenă înseamnă „iubire fără speranţă", pe cînd în China înseamnă „mor de gelozie la picioarele tale". Scrisoarea era sem-nată „Georgina", cuvînt care în germană în-seamnă „dalie", ceea ce face totul foarte lim-pede. Incerc să-mi amintesc ce traduceri legalizate înseamnă dalie, dar îmi scapă. Memoria mea nu mai e ca mai demult. Dar, oricum, nu înseamnă moarte. Si-gur nu înseamnă moarte. Ce lucruri triste se petrec pe lume !
— Aşa e, a zis doamna Bantry suspinînd. Noroc cu florile şi cu prietenii !
— Ne-a pus la urmă, observaţi, a zis dr. Lloyd.
— Pe vremuri cineva îmi trimitea în fiecare seară la teatru orhidee mov, a zis Jane visă-toare.
Se afișează postările cu eticheta traduceri legalizate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta traduceri legalizate. Afișați toate postările
luni, 25 aprilie 2011
Traduceri araba
Ar fi fost vinovat n-ar fi lăsat să fie găsită această scrisoare şi n-ar fi rupt niciodată scri-soarea primită de el din Germania. într-ade-văr, nevinovăţia lui, daţi-mi voie s-o spun — e bătătoare la ochi.
— Atunci, cine ?
— Ei bine, e sigur, atît cît poate fi sigur un lucru pe lumea aceasta, că mai era cineva la micul dejun care ar fi putut, în anumite îm-prejurări, să pună traduceri araba mîna pe scrisoare şi s-o ci-tească. Numai aşa poate să fie. Vă amintiţi că a primit prospectul pentru flori de la acelaşi poştaş.
— Greta Rosen, a zis Sir Henry încet. Atunci vizita pe care mi-a făcut-o...
— Bărbaţii nu înţeleg niciodată traduceri romana araba lucrurile astea, a zis Miss Marple. Mă tem că ei cred, adeseori, că noi femeile bâtrîne sîntem ca pisi-cile care văd pe întuneric. Asta aşa e ! Din nefericire ştim foarte multe despre semenele noastre. Nu mă îndoiesc că ceva traduceri araba romana stătea între ei. Tinărul a simtit brusc o repulsie inexplica-bilă, o suspecta fără să vrea şi nu-şi putea as-cunde suspiciunea. Şi cred că vizita fetei la dumneata arată o curată duşmănie. Se simţea destul'de sigură pe ea, dar s-a băgat la apă traducator araba inutil, incercînd să te facă să-ţi îndrepţi bănuiala definitiv asupra bietului Templeton.
Niciodată n-ai fost atît de sigur de asta, ca după vizita fetei.
— Sînt sigur că nu s-a trădat cu nimic... a început Sir Henry.
— Bărbaţii, a zis Miss Marple, calmă, nu înţeleg niciodată lucrurile astea.
— i?i fata asta..., a zis el şi s-a oprii,. A co-mis o crimă cu traduceri legalizate araba sînge rece şi mai vrea sa iasă basma curată !
— Nu, Sir Henry, a zis Miss Marple, nu va ieşi basma curată. Nici unul dintre noi nu crede asta. Aminteşte-ţi ce ai spus mai înainte. Nu. Greta Rosen îşi va primi răsplata. A intrat în horă, trebuie să joace şi va juca cu oameni foarte suspecti, cu contrabandişti şi lerorişti, o tovărăşie care n-o va duce la bine şi care îi re-zerva un sfîrşit amar.
Aşa cum spuneati, trebuie să ne pese de cel nevinovat, nu de cel vinovat. Templeton se va căsători, cred eu, cu verişoara sa din Germa-nia, gestul de a rupe scrisoarea, ei oine, deşi pare suspect, are cu totul alt înţeles decît cel pe care i 1-am atribuit traduceri autorizate araba în seara asta. A rupt-o de teamă că cealaltă fată o va vedea şi îi va cere să i-o arate. Da, pentru că cred că între ei s-a înfiripat o idilă. Cu Dobbs nu-i nici o pro-blemă, el nu avea altceva în cap decît gustarea de la ora unsprezece.
— Atunci, cine ?
— Ei bine, e sigur, atît cît poate fi sigur un lucru pe lumea aceasta, că mai era cineva la micul dejun care ar fi putut, în anumite îm-prejurări, să pună traduceri araba mîna pe scrisoare şi s-o ci-tească. Numai aşa poate să fie. Vă amintiţi că a primit prospectul pentru flori de la acelaşi poştaş.
— Greta Rosen, a zis Sir Henry încet. Atunci vizita pe care mi-a făcut-o...
— Bărbaţii nu înţeleg niciodată traduceri romana araba lucrurile astea, a zis Miss Marple. Mă tem că ei cred, adeseori, că noi femeile bâtrîne sîntem ca pisi-cile care văd pe întuneric. Asta aşa e ! Din nefericire ştim foarte multe despre semenele noastre. Nu mă îndoiesc că ceva traduceri araba romana stătea între ei. Tinărul a simtit brusc o repulsie inexplica-bilă, o suspecta fără să vrea şi nu-şi putea as-cunde suspiciunea. Şi cred că vizita fetei la dumneata arată o curată duşmănie. Se simţea destul'de sigură pe ea, dar s-a băgat la apă traducator araba inutil, incercînd să te facă să-ţi îndrepţi bănuiala definitiv asupra bietului Templeton.
Niciodată n-ai fost atît de sigur de asta, ca după vizita fetei.
— Sînt sigur că nu s-a trădat cu nimic... a început Sir Henry.
— Bărbaţii, a zis Miss Marple, calmă, nu înţeleg niciodată lucrurile astea.
— i?i fata asta..., a zis el şi s-a oprii,. A co-mis o crimă cu traduceri legalizate araba sînge rece şi mai vrea sa iasă basma curată !
— Nu, Sir Henry, a zis Miss Marple, nu va ieşi basma curată. Nici unul dintre noi nu crede asta. Aminteşte-ţi ce ai spus mai înainte. Nu. Greta Rosen îşi va primi răsplata. A intrat în horă, trebuie să joace şi va juca cu oameni foarte suspecti, cu contrabandişti şi lerorişti, o tovărăşie care n-o va duce la bine şi care îi re-zerva un sfîrşit amar.
Aşa cum spuneati, trebuie să ne pese de cel nevinovat, nu de cel vinovat. Templeton se va căsători, cred eu, cu verişoara sa din Germa-nia, gestul de a rupe scrisoarea, ei oine, deşi pare suspect, are cu totul alt înţeles decît cel pe care i 1-am atribuit traduceri autorizate araba în seara asta. A rupt-o de teamă că cealaltă fată o va vedea şi îi va cere să i-o arate. Da, pentru că cred că între ei s-a înfiripat o idilă. Cu Dobbs nu-i nici o pro-blemă, el nu avea altceva în cap decît gustarea de la ora unsprezece.
Foraje puturi apa
Intr-un fel, da. Teoretic aş putea să mă gîndesc la toţi patru, dar nu e cazul. De pildă, Dobbs. îl pot bănui cît vreau, asta nu i-ar afecta cu nimic cariera. Tot satul ştie că moartea doctorului Rosen a fost un accident. Gertrud e ceva mai mult afectată. Ar putea •duce la o" schimbare în atitudinea domnişoa-rei Rosen faţă de ea, lucru care n-ar avea cine ştie ce importanţă/pentru eâ.
în legătură cu Greta Rosen, ei bine, aici e foraje puturi greutatea problemei. Greta e o fată foarte frumoasă şi Charles Templeton e un tînăr foarte atrăgător şi vreme de cinci luni au stat împreună, fără alte distracţii din afară. Ceea ce era de aşteptat, s-a întîmplat. S-au îndră-gostit unul de altul, chiar dacă nu şi-au măr-turisit acest lucru. Apoi a venit nenorocirea. Acum trei luni, după vreo două zile de la în-toarcerea mea, m-a căutat Greta Rosen. Vînduse căsuţa şi voia să se întoarcă în Germa-nia, încheiase toate afacerile unchiului său. A ţinut să vină neapărat la mine, deşi ştia că mă retrăsesem din poliţie. Voia să mă vadă într-o chestiune absclut personală. Mai întîi m-a luat pe departe, apoi a revenit la subiect. Ce părere aveam ? Scrisoarea cu marcă din Germania, aceea pe care Charles a rupt- o, era în regulă ? Ar fi vrut să fie în regulă, ea credea tot ce-i spusese el, dar dacă ar putea să ştie sigur !
Vedeţi ? Acelaşi lucru : sâ poţi avea incre-dere, dar bănuiala oribilă stă la pîndă, \i se înfige în creier, nu te lasă în pace. I-am vor-bit absolut deschis şi am rugat-o să facă la fel. Am întrebat-o pînă unde au ajuns, dacă ţineau unul la altul.
„Eu aşa cred, mi-a spus ea, din cîte ştiu eu eram foarte fericiţi, fiecare zi trecea atit de plăcut. Amîndoi ştiam asta, dar nu ne gră-beam, aveam destul timp înainte. într-o bună zi mi-ar fi spus că mă iubeşte şi eu i-aş fi spus la fel. Oh, vă puteţi foraje puturi apa închipui că acum to-tul s-a schimbat. Nori negri plutesc între noi, cînd ne întîlnim nu ştim ce să ne spunem. Amîndoi gîndim acelaşi lucru : o, dacă aş fi sigură ! Iată de ce vă rog, Sir Henry; să-mi spuneţi : «Fii sigură că cel care 1-a ucis pe unchiul tău nu e Charles Templeton !» Spu-neţi-mi lucrul acesta, vă rog spunep-mi asta !"
Nu puteam să-i spun aşa ceva. Şi ei se vor îndepărta unul de celălalt cu bănuiala între ei ca o fantomă pe care n-o vor putea alunga niciodată.
S-a lăsat pe spatele scaunului, arăta obosit şi palid şi dădea din cap descurajat.
în legătură cu Greta Rosen, ei bine, aici e foraje puturi greutatea problemei. Greta e o fată foarte frumoasă şi Charles Templeton e un tînăr foarte atrăgător şi vreme de cinci luni au stat împreună, fără alte distracţii din afară. Ceea ce era de aşteptat, s-a întîmplat. S-au îndră-gostit unul de altul, chiar dacă nu şi-au măr-turisit acest lucru. Apoi a venit nenorocirea. Acum trei luni, după vreo două zile de la în-toarcerea mea, m-a căutat Greta Rosen. Vînduse căsuţa şi voia să se întoarcă în Germa-nia, încheiase toate afacerile unchiului său. A ţinut să vină neapărat la mine, deşi ştia că mă retrăsesem din poliţie. Voia să mă vadă într-o chestiune absclut personală. Mai întîi m-a luat pe departe, apoi a revenit la subiect. Ce părere aveam ? Scrisoarea cu marcă din Germania, aceea pe care Charles a rupt- o, era în regulă ? Ar fi vrut să fie în regulă, ea credea tot ce-i spusese el, dar dacă ar putea să ştie sigur !
Vedeţi ? Acelaşi lucru : sâ poţi avea incre-dere, dar bănuiala oribilă stă la pîndă, \i se înfige în creier, nu te lasă în pace. I-am vor-bit absolut deschis şi am rugat-o să facă la fel. Am întrebat-o pînă unde au ajuns, dacă ţineau unul la altul.
„Eu aşa cred, mi-a spus ea, din cîte ştiu eu eram foarte fericiţi, fiecare zi trecea atit de plăcut. Amîndoi ştiam asta, dar nu ne gră-beam, aveam destul timp înainte. într-o bună zi mi-ar fi spus că mă iubeşte şi eu i-aş fi spus la fel. Oh, vă puteţi foraje puturi apa închipui că acum to-tul s-a schimbat. Nori negri plutesc între noi, cînd ne întîlnim nu ştim ce să ne spunem. Amîndoi gîndim acelaşi lucru : o, dacă aş fi sigură ! Iată de ce vă rog, Sir Henry; să-mi spuneţi : «Fii sigură că cel care 1-a ucis pe unchiul tău nu e Charles Templeton !» Spu-neţi-mi lucrul acesta, vă rog spunep-mi asta !"
Nu puteam să-i spun aşa ceva. Şi ei se vor îndepărta unul de celălalt cu bănuiala între ei ca o fantomă pe care n-o vor putea alunga niciodată.
S-a lăsat pe spatele scaunului, arăta obosit şi palid şi dădea din cap descurajat.
Vorbeste germana curent
Da, a zis coloneîul Bantry, ce-i cu el ?
îmi pare suspect. Ce ştii despre el ?
— Ceea ce ştiu despre el îl disculpă de orice acuzare. Ştiţi, Charles Tempfeton a fost unul dintre oamenii mei.
— Oh !, a exclamat colonelul Bantry, dînd vădit înapoi.
— Da, aveam nevoie de unul, dar nu vo-iam să se ştie în sat. Lui Rosen îi trebuia un secretar, aşa că i I-am recomandat pe Tem-pleton. E un gentleman, un tip foarte price-put şi vorbeşte germana curent.
— Dar atunci pe cine bănuiţi ? a întrebat doamna Bantry foarte încurcată. Toţi par nevinovaţi, ceea ce e imposibil.
— Da, aşa se pare, dar să privim lujrurile şi din alt unghi. Frăulein Greta era ,o fată încîntătoare, dar războiul ne-a demonstrat mereu că poate întoarce pe frate contra fratelui, pe tată contra fiului şi aşa mai departe, ne-a demonstrat că cele mai simpatice şi mai încîntătoare fete au făcut lucrurile cele mai uimitoare. Lucrul acesta s-ar potrivi şi lui Gertrud, cine ştie ce alte forţe s-au declanşat
în cazul ei ? Poate o ceartă cu stăpînul sau poate un resentiment mocnit născut din lunga ei servitute. Femeile de teapa ei pot fi, une-ori, uimitor de înverşunate. Dar Dobbs ? Ar putea fi exclus pentru că nu avea legătun cu cei din familie ? Banii pot face multe Dobbs ar fi putut fi atras şi cumpărat cu bani
Un lucru e sigur : un mesaj sau un crdin a venit dinafară, pentru că altfel jnu s-ar ex-plica cele cinci luni de imunitate. Agen-.ii or-ganizaţiei lucrau. Nu erau încă siguri de tră-darea lui Rosen, au amînat lucrurile pînâ cînd n-au mai avut nici o îndoială cu privi • la trădarea lui. Cînd toate îndoielile au fost uate la o parte, au trimis un mesaj spionului din casă, un mesaj care spunea : Moarte !
— Ce mîrşăvie ! a zis Jane Helier îngro-zită. '
— Dar cum a ajuns mesajul ? E o ixeabă pe care încerc s-o clarific şi care e cingura speranţă de a descoperi vinovatul. Unul din-tre cei patru a intrat în legătură cu ei şi co-munica într-un anumit fel cu aceştia. i\u era timp de pierdut şi, sigur, în momen+ul în care a primit ordinul a trecut la fapte. E grăitor pentru organizaţia Schwarze Hand.
Mă apropii de problemă pe o cale care vi se va părea ridicol de meticuloasă. Cine a fost pe la ei în dimineaţa aceea ? Am aici lista, nu mi-a scăpat nici unul.
îmi pare suspect. Ce ştii despre el ?
— Ceea ce ştiu despre el îl disculpă de orice acuzare. Ştiţi, Charles Tempfeton a fost unul dintre oamenii mei.
— Oh !, a exclamat colonelul Bantry, dînd vădit înapoi.
— Da, aveam nevoie de unul, dar nu vo-iam să se ştie în sat. Lui Rosen îi trebuia un secretar, aşa că i I-am recomandat pe Tem-pleton. E un gentleman, un tip foarte price-put şi vorbeşte germana curent.
— Dar atunci pe cine bănuiţi ? a întrebat doamna Bantry foarte încurcată. Toţi par nevinovaţi, ceea ce e imposibil.
— Da, aşa se pare, dar să privim lujrurile şi din alt unghi. Frăulein Greta era ,o fată încîntătoare, dar războiul ne-a demonstrat mereu că poate întoarce pe frate contra fratelui, pe tată contra fiului şi aşa mai departe, ne-a demonstrat că cele mai simpatice şi mai încîntătoare fete au făcut lucrurile cele mai uimitoare. Lucrul acesta s-ar potrivi şi lui Gertrud, cine ştie ce alte forţe s-au declanşat
în cazul ei ? Poate o ceartă cu stăpînul sau poate un resentiment mocnit născut din lunga ei servitute. Femeile de teapa ei pot fi, une-ori, uimitor de înverşunate. Dar Dobbs ? Ar putea fi exclus pentru că nu avea legătun cu cei din familie ? Banii pot face multe Dobbs ar fi putut fi atras şi cumpărat cu bani
Un lucru e sigur : un mesaj sau un crdin a venit dinafară, pentru că altfel jnu s-ar ex-plica cele cinci luni de imunitate. Agen-.ii or-ganizaţiei lucrau. Nu erau încă siguri de tră-darea lui Rosen, au amînat lucrurile pînâ cînd n-au mai avut nici o îndoială cu privi • la trădarea lui. Cînd toate îndoielile au fost uate la o parte, au trimis un mesaj spionului din casă, un mesaj care spunea : Moarte !
— Ce mîrşăvie ! a zis Jane Helier îngro-zită. '
— Dar cum a ajuns mesajul ? E o ixeabă pe care încerc s-o clarific şi care e cingura speranţă de a descoperi vinovatul. Unul din-tre cei patru a intrat în legătură cu ei şi co-munica într-un anumit fel cu aceştia. i\u era timp de pierdut şi, sigur, în momen+ul în care a primit ordinul a trecut la fapte. E grăitor pentru organizaţia Schwarze Hand.
Mă apropii de problemă pe o cale care vi se va părea ridicol de meticuloasă. Cine a fost pe la ei în dimineaţa aceea ? Am aici lista, nu mi-a scăpat nici unul.
joi, 10 februarie 2011
Since we last spoke...
Been very busy. May is one of our Air Force AEF swap-out months and things have just been crazy with scheduling. Many in my unit are preparing to deploy to replace the people currently in the Middle East. However, until these new replacements get in-place the folks deployed can't come home. And back at home we get short-handed until this swap-out is complete. This leads to long hours and short tempers.
Over the past few weeks I was able to give my son his first Shaving 101 course. My, oh my, how fast they grow up. Seems like only a couple years ago that I had trouble driving on the street at Altus AFB after getting the news from the doctor and my wife was, indeed, pregnant. Now I'm discussing the wisdom of the Roger Clemons' contract with the Yankees and going over proper technique of Gillette's MACH 3 razor. Unbelievable.
Also had my annual flight physical. This is always fun. I'd rather see the Dental Clinic and have them root canal my entire top row. And having just turned the big 4-0, the time with the flight surgeon becomes even more enjoyable and personal. Then it was off to audio for the dreaded hearing test. Those faint beeps are like Sasquatch sightings...never quite sure if there's something there or not. Could be a quiet tone or just my heartbeat pounding through the flight suit. Always better hit the Jeopardy-style button anyways just to be sure. After about 5 minutes of the testing the door to the booth swung open to reveal the smiling med tech with the good news. I passed. Optometry is next week. Oh, the fun continues.
Recently read this book. Very good. It's about the true story of an American arrested in the late 1980s by Panama's then-dictator General Manuel Noriega. The U.S. citizen, Kurt Muse, is freed by American special forces (the D-boys) as Operation JUST CAUSE is about to start. Next on my reading list is "Pearl Harbor" by Newt Gingrich and William R. Forstchen, followed by "The Reagan Diaries" by our 40th President.
The better-half and our daughter spent a little time with ABC's "Bachelor" Andy Baldwin and his fiancee Tessa. Both followed the show religiously and thought the couple looked like a good match. Time and deployments will tell.
I will continue to blog as time permits. However, I've decided to contribute in other ways to our country, aside from being a military member. As a volunteer. My participation in this endeavor will take me away from blogging to some extent.
I believe we're at a critical time in our country's history--perhaps the most important of our generation--as we determine how terrorism and the Jihadists should be dealt with during the years ahead.
A growing percentage of Americans do not believe in our mission in Iraq. They don't feel compelled to help the Iraqis mature as a new government, or assist them in stopping AQI and militia violence in that part of the world. Milblogs appear to do a fine job of explaining the ground truth to its readers--however, the majority of milblog visitors are populated by past and present military members, their families, and a smaller percentage of average Americans. More is needed to win this fight in Iraq and The Long War overall. We have no voice inside the Beltway. Foreign policy against terrorists is viewed by many through a straw. Many do not believe this war is winnable.
Milblogs do a great job describing the situation on the ground and showing us that this war is very winnable if we have the fortitude and determination to complete the job. Someone needs to unify our country and bring Americans back together as one nation under God. The doom and gloom reported 24/7 needs to be replaced by optimism and grace. Civility. We need to treat people respectfully again in society and politics, and not cast Hollywood misfits as our role models. We need to take back our country and do what's best for her and the American people. Washington politics need to re-focus on doing what's in the best interest of America, not just what gives the best soundbite or a party a favorable political position in the next election. We need a change. A bold change.
Over the past few weeks I was able to give my son his first Shaving 101 course. My, oh my, how fast they grow up. Seems like only a couple years ago that I had trouble driving on the street at Altus AFB after getting the news from the doctor and my wife was, indeed, pregnant. Now I'm discussing the wisdom of the Roger Clemons' contract with the Yankees and going over proper technique of Gillette's MACH 3 razor. Unbelievable.
Also had my annual flight physical. This is always fun. I'd rather see the Dental Clinic and have them root canal my entire top row. And having just turned the big 4-0, the time with the flight surgeon becomes even more enjoyable and personal. Then it was off to audio for the dreaded hearing test. Those faint beeps are like Sasquatch sightings...never quite sure if there's something there or not. Could be a quiet tone or just my heartbeat pounding through the flight suit. Always better hit the Jeopardy-style button anyways just to be sure. After about 5 minutes of the testing the door to the booth swung open to reveal the smiling med tech with the good news. I passed. Optometry is next week. Oh, the fun continues.
Recently read this book. Very good. It's about the true story of an American arrested in the late 1980s by Panama's then-dictator General Manuel Noriega. The U.S. citizen, Kurt Muse, is freed by American special forces (the D-boys) as Operation JUST CAUSE is about to start. Next on my reading list is "Pearl Harbor" by Newt Gingrich and William R. Forstchen, followed by "The Reagan Diaries" by our 40th President.
The better-half and our daughter spent a little time with ABC's "Bachelor" Andy Baldwin and his fiancee Tessa. Both followed the show religiously and thought the couple looked like a good match. Time and deployments will tell.
I will continue to blog as time permits. However, I've decided to contribute in other ways to our country, aside from being a military member. As a volunteer. My participation in this endeavor will take me away from blogging to some extent.
I believe we're at a critical time in our country's history--perhaps the most important of our generation--as we determine how terrorism and the Jihadists should be dealt with during the years ahead.
A growing percentage of Americans do not believe in our mission in Iraq. They don't feel compelled to help the Iraqis mature as a new government, or assist them in stopping AQI and militia violence in that part of the world. Milblogs appear to do a fine job of explaining the ground truth to its readers--however, the majority of milblog visitors are populated by past and present military members, their families, and a smaller percentage of average Americans. More is needed to win this fight in Iraq and The Long War overall. We have no voice inside the Beltway. Foreign policy against terrorists is viewed by many through a straw. Many do not believe this war is winnable.
Milblogs do a great job describing the situation on the ground and showing us that this war is very winnable if we have the fortitude and determination to complete the job. Someone needs to unify our country and bring Americans back together as one nation under God. The doom and gloom reported 24/7 needs to be replaced by optimism and grace. Civility. We need to treat people respectfully again in society and politics, and not cast Hollywood misfits as our role models. We need to take back our country and do what's best for her and the American people. Washington politics need to re-focus on doing what's in the best interest of America, not just what gives the best soundbite or a party a favorable political position in the next election. We need a change. A bold change.
D-Day.
From Brian Williams' "The Airborne Landings":
Starting at around 11 PM on June 5th, approximately 13,000 American parachutists would descend upon the peninsula via hundreds of twin-engined C-47s. The C-47 was a DC-3 aircraft that held 18 parachutists (known as a "stick" to the men). At the low speed of 120 mph, the flight would take them over an hour. The parachutists were weighed down with nearly their body weight in equipment and weapons. They would be prepared as much as possible since they would be dropping behind enemy lines - cutoff from the invading force. Whatever weapons they would fight with would be carried on their backs or strapped to their harnesses. The exception to this would be the artillery battalion of twelve 75 mm howitzers which would accompany the division. Later, heavy mortars and heavier anti-tank could be brought in by glider. In any case, there was no guarantee that the parachutist would form up with his unit once soon after he left the plane - if at all.
The planes took off and flew at 500 feet for about half and hour to avoid detection by German radar. After a slight ascent to make landfall and avoid the AAA guns, the final approach would be at 700 feet. Meteorologists had called for a calm night and nearly the entire flight was without incident. But, as the flights approached the coast of France, they encountered a cloud bank that dispersed many of the planes...only a few minutes before the dropzone. Between the chaotic mess that followed the dispersal and the enemy flak, several planes were damaged or destroyed...along with numerous injured parachutists within. In addition, because of flak, many pilots increased their speed and varied their altitude dramatically. Despite these dangerous conditions, the green light was given for the crew to jump. Aircraft speeds had reached as high as 150 mph (normal jump speed was 90 mph) - which led to numerous injuries.
At 700 feet, the descent took less than one minute. By this time, German flak artillery and AAA were shooting at anything in the sky...including the parachutists themselves. Many were hit on their way down or drowned upon landing in the flooded plains of the Douve and Merderet rivers. Although the plains were mostly only 2 to 3 feet deep (in some places more), the weight of the men, in conjunction with the dragging of the parachute could easily prove fatal. In contrast, unopened chutes among the Americans were very uncommon with their static-line parachutes. In addition, the Americans carried a reserve chute just in case.
Of course, trees, buildings, anti-glider poles and other obstacles lent to a large number of injuries. But, many were injured from the impact of the landing itself - which resulted in usually sprains and broken legs. But, by far, the potentially most dangerous situation arose from the unexpected turbulence and the resulting dispersal of the units.
The Landings
Units found themselves scattered all over the Cotentin Peninsula. In almost every case, several hours were spent just trying to find out where they were and to find others in the same Battalion or even Regiment. In some cases, contact with other friendly units were not made for days. Commanders who had landed in the drop were forced to gather any men they could find on their way to their objective - in the dark. Teams that had formed to blow up communications center or bridges found themselves without the necessary equipment because either it or the men carrying it were lost. About 60 percent of the equipment dropped was either lost by falling into swamps or into enemy-controlled areas.
Operation OVERLORD, the Allied codename for the invasion of Normandy, involved more than 150,000 men and 5,000 ships. Operation OVERLORD included American, British, Canadian, Polish, and French Armies. By nightfall on June 6th 1944, Hitler's stronghold on the coast of Normandy had been breached. The Allies sustained over 9,500 casualties compared with 4-10,000 Germans, but America and her allies began the liberation of Europe from Nazi occupation.
"We will always remember. We will always be proud. We will always be prepared, so we may always be free."
- President Ronald Reagan, June 6, 1984, at the D-Day Commemoration in Normandy, France
Starting at around 11 PM on June 5th, approximately 13,000 American parachutists would descend upon the peninsula via hundreds of twin-engined C-47s. The C-47 was a DC-3 aircraft that held 18 parachutists (known as a "stick" to the men). At the low speed of 120 mph, the flight would take them over an hour. The parachutists were weighed down with nearly their body weight in equipment and weapons. They would be prepared as much as possible since they would be dropping behind enemy lines - cutoff from the invading force. Whatever weapons they would fight with would be carried on their backs or strapped to their harnesses. The exception to this would be the artillery battalion of twelve 75 mm howitzers which would accompany the division. Later, heavy mortars and heavier anti-tank could be brought in by glider. In any case, there was no guarantee that the parachutist would form up with his unit once soon after he left the plane - if at all.
The planes took off and flew at 500 feet for about half and hour to avoid detection by German radar. After a slight ascent to make landfall and avoid the AAA guns, the final approach would be at 700 feet. Meteorologists had called for a calm night and nearly the entire flight was without incident. But, as the flights approached the coast of France, they encountered a cloud bank that dispersed many of the planes...only a few minutes before the dropzone. Between the chaotic mess that followed the dispersal and the enemy flak, several planes were damaged or destroyed...along with numerous injured parachutists within. In addition, because of flak, many pilots increased their speed and varied their altitude dramatically. Despite these dangerous conditions, the green light was given for the crew to jump. Aircraft speeds had reached as high as 150 mph (normal jump speed was 90 mph) - which led to numerous injuries.
At 700 feet, the descent took less than one minute. By this time, German flak artillery and AAA were shooting at anything in the sky...including the parachutists themselves. Many were hit on their way down or drowned upon landing in the flooded plains of the Douve and Merderet rivers. Although the plains were mostly only 2 to 3 feet deep (in some places more), the weight of the men, in conjunction with the dragging of the parachute could easily prove fatal. In contrast, unopened chutes among the Americans were very uncommon with their static-line parachutes. In addition, the Americans carried a reserve chute just in case.
Of course, trees, buildings, anti-glider poles and other obstacles lent to a large number of injuries. But, many were injured from the impact of the landing itself - which resulted in usually sprains and broken legs. But, by far, the potentially most dangerous situation arose from the unexpected turbulence and the resulting dispersal of the units.
The Landings
Units found themselves scattered all over the Cotentin Peninsula. In almost every case, several hours were spent just trying to find out where they were and to find others in the same Battalion or even Regiment. In some cases, contact with other friendly units were not made for days. Commanders who had landed in the drop were forced to gather any men they could find on their way to their objective - in the dark. Teams that had formed to blow up communications center or bridges found themselves without the necessary equipment because either it or the men carrying it were lost. About 60 percent of the equipment dropped was either lost by falling into swamps or into enemy-controlled areas.
Operation OVERLORD, the Allied codename for the invasion of Normandy, involved more than 150,000 men and 5,000 ships. Operation OVERLORD included American, British, Canadian, Polish, and French Armies. By nightfall on June 6th 1944, Hitler's stronghold on the coast of Normandy had been breached. The Allies sustained over 9,500 casualties compared with 4-10,000 Germans, but America and her allies began the liberation of Europe from Nazi occupation.
"We will always remember. We will always be proud. We will always be prepared, so we may always be free."
- President Ronald Reagan, June 6, 1984, at the D-Day Commemoration in Normandy, France
Wild Ride
Video of a Mooney airplane making its approach to a small airstrip at Whidbey Island, Washington. Two words. Go. Around.
Ever wonder what pilots say just before a crash? Yep, you guessed it...and this one is no exception.
It's all about the aimpoint.
Patrick
Ever wonder what pilots say just before a crash? Yep, you guessed it...and this one is no exception.
It's all about the aimpoint.
Patrick
Abonați-vă la:
Postări (Atom)